vineri, octombrie 23, 2026

Vaccinarea gratuită împotriva HPV se poate face până la 26 de ani

Vaccinarea gratuită împotriva HPV se extinde până la vârsta de 26 de ani, pentru femei și bărbați. Vaccinul poate fi ridicat din farmacie pe baza unei rețete de la medicul de familie și este decontat integral de Casa de Asigurări de Sănătate.

Măsura a fost  aprobată de Parlament în mai și reglementată de Guvern printr-o ordonanță de urgență la ședința de vineri. Legea permite vaccinarea la medicul de familie, epidemiologi, infecționiști, pediatri sau alți specialiști cu atestat de vaccinologie și contract cu casa de asigurări.

Până acum, vaccinarea era gratuită doar pentru tinerii între 11 și 18 ani (din 2020 pentru fete, din decembrie 2023 și pentru băieți). Femeile între 27 și 45 de ani pot beneficia de vaccin cu compensare de 50%.

Latest news
Related news