În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice din ultimele ore, s-au înregistrat efecte în 42 de localități din 16 județe – Argeș, Brăila, Buzău, Caraș-Severin, Constanța, Călărași, Dâmbovița, Galați, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Olt, Prahova, Teleorman, Tulcea și Vâlcea – precum și în municipiul București, a anunțat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
Echipele de intervenție au acționat pentru evacuarea apei din 8 case, 2 anexe gospodărești, 38 de curți și 9 imobile inundate. De asemenea, s-a intervenit pentru îndepărtarea elementelor de construcție de la 6 imobile, degajarea a 46 de copaci și a unui stâlp de electricitate, fiind raportate 24 de autovehicule avariate.
Din cauza vântului puternic, manevrele au fost suspendate în toate porturile din județul Constanța.
Printre cele mai semnificative incidente se numără:
În Sectorul 4 al Capitalei, un arbore s-a prăbușit peste un autoturism aflat în deplasare. Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
În județul Caraș-Severin, pe DN 6, în zona localității Armeniș, mai multe roci s-au desprins de pe versanți și au lovit un autoturism. Nicio persoană nu a fost rănită, iar traficul s-a desfășurat alternativ pe un singur sens.
Forțele de intervenție rămân mobilizate în teren, pentru a sprijini populația și a gestiona prompt eventuale noi situații de urgență generate de vremea nefavorabilă.
Ministerul Afacerilor Interne monitorizează în continuare atent situația operativă, fiind pregătit să adopte măsuri suplimentare în funcție de evoluția fenomenelor meteorologice. Autoritățile sunt în contact permanent cu Administrația Națională de Meteorologie și Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
Populația este îndemnată să urmărească sursele oficiale de informare, să respecte recomandările autorităților și să se pregătească pentru posibile intervenții de urgență.
Pentru informații privind comportamentul în situații de risc, cetățenii pot accesa platforma fiipregatit.ro
sau pot descărca aplicația DSU, disponibilă gratuit în App Store și Google Play.
