Ministerul Sănătății anunță adoptarea unei măsuri menite să elimine blocajele în aprovizionarea spitalelor cu soluții perfuzabile esențiale, precum serul fiziologic și glucoza. În urma discuțiilor purtate cu producătorii și distribuitorii, instituția a publicat, în transparență decizională, un Ordin de ministru care majorează marjele de distribuție pentru soluțiile perfuzabile livrate unităților sanitare.
Potrivit ministerului, această modificare va debloca lanțul de distribuție și va asigura livrări constante către spitale, eliminând riscul de întârzieri sau lipsuri care ar putea afecta tratamentele pacienților.
„Prin această măsură oferim predictibilitate întregului sistem medical și garanția că actul medical nu va fi afectat de blocaje administrative”, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete.
Decizia face parte dintr-un plan mai amplu de consolidare a lanțului de aprovizionare cu medicamente și materiale sanitare, în cadrul căruia Ministerul promite să mențină un dialog constant cu producătorii și distribuitorii, pentru ca politicile publice să rămână adaptate nevoilor reale din sistem.
Lista soluțiilor perfuzabile vizate este inclusă în anexa Ordinului, pentru o transparență deplină și o mai bună predictibilitate în procesul de aprovizionare.
