Senatul a respins, ca primă cameră sesizată, proiectul de lege depus de doi deputați neafiliați, foști membri POT, care introducea noi infracțiuni privind „vătămarea fătului” și era criticat de societatea civilă și de mai multe partide ca reprezentând o restrângere indirectă a dreptului la avort. Inițiativa legislativă urmează să fie dezbătută de Camera Deputaților, forul decizional.Potrivit documentului, proiectul prevedea incriminarea „vătămării fătului prin orice mijloace sau procedee”, formulare despre care Consiliul Legislativ a transmis un aviz negativ, arătând că ar fi imposibil de delimitat de infracțiunile deja existente privind vătămarea corporală sau întreruperea de sarcină. Consiliul Economic și Social și mai multe comisii parlamentare au emis, de asemenea, avize nefavorabile.Senatoarea PSD Victoria Stoiciu a declarat că inițiativa ar fi generat „o interdicție indirectă a avortului”, în ciuda faptului că inițiatorii susțin public că nu urmăresc restrângerea acestui drept. „Dacă nu acesta era scopul, de ce toate organizațiile anti-avort din țară și din străinătate s-au mobilizat masiv pentru a susține proiectul?”, a transmis aceasta.Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc a comparat inițiativa cu Decretul 770 din perioada lui Nicolae Ceaușescu, care a interzis avorturile în anii ’70–’80. Partidul REPER a criticat la rândul său proiectul, susținând că „reînvie practici de inspirație comunistă și putinistă”.Proiectul de lege a fost depus de soții Radu Mihai Ionesu și Monica Ionescu, deputați independenți după plecarea din POT. Documentul continua să fie contestat de organizații civice, grupuri pentru drepturile femeilor și mai multe partide politice.Inițiativa va ajunge în Camera Deputaților, care are competența finală de adoptare sau respingere. „Sper să fie respins, pentru a apăra drepturile, sănătatea și demnitatea femeilor din România”, a transmis senatoarea Victoria Stoiciu.
