Spațiul aerian al României a fost survolat de drone rusești marți dimineață, iar România nu a reușit să le doboare nici de această dată. Autoritățile au emis mesaje de avertizare în județele Tulcea, Galați și Vrancea. Pentru doborârea dronelor au fost ridicate de două ori câte două avioane Eurofighter, precum și avioane F-16 ale Armatei Române.
Alertele au încetat după ce pe radare nu au mai apărut aparate de zbor.
Ulterior, a fost găsit un fragment de dronă rusească în județul Vaslui, localitatea Puiești.
Potrivit ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, ar fi vorba de aceeași dronă pentru care au fost ridicate avioanele de luptă. Acesta a afirmat că și-ar fi dorit ca drona să fie doborâtă, nu să se prăbușească pentru că a pierdut comanda sau a rămas fără combustibil.
