joi, octombrie 22, 2026

Ninsori, vânt și polei de Crăciun. Cod galben și informare meteo la nivel național

România se află sub incidența unui cod galben și a unei informări meteorologice de ninsori, vânt și polei, în timp ce în județul Caraș-Severin este în vigoare un cod portocaliu de vânt puternic. Meteorologii anunță că fenomenele specifice iernii vor continua și în zilele următoare, inclusiv în perioada sărbătorilor de Crăciun și până la finalul anului.Potrivit specialistului ANM Oana Păduraru, în perioada următoare vor mai fi ninsori, însă acestea se vor restrânge ca arie, în special către sud-vestul țării, mai exact zona Olteniei. Aici se va depune și cel mai consistent strat de zăpadă, conform codului galben, care poate ajunge la 20 de centimetri, izolat chiar până la 25 de centimetri.În ultimele 24 de ore, în Oltenia s-au înregistrat și cele mai însemnate cantități de precipitații, de până la 30 l/mp. Vânt puternic și răcire accentuatăIntensificările vântului vor continua pe parcursul zilei de astăzi, în special în sudul Banatului, dar și în Oltenia, Muntenia și Dobrogea. Meteorologii anunță însă că, spre seară și în timpul nopții, vântul va slăbi treptat în intensitate.În zilele următoare, ninsorile vor fi mai frecvente în zonele montane, în special în Carpații Meridionali. Deși nu sunt prognozate ninsori consistente, stratul de zăpadă va continua să se depună.Pe măsură ce se apropie finalul anului și noaptea de Revelion, vor mai fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, în special în jumătatea nordică a țării, dar și pe arii restrânse în celelalte regiuni. Cantitățile de apă estimate sunt însă reduse. Nopți geroase în mai multe zoneUn alt element important îl reprezintă regimul termic. Masa de aer rece se va instala treptat în România, iar temperaturile nocturne vor scădea semnificativ. În zonele depresionare și în nordul Moldovei, valorile termice vor coborî sub pragul de ger, ajungând la -10, chiar -12 grade Celsius.Tendința este ca temperaturile să fie negative în toată țara pe timpul nopților, inclusiv în noaptea de Revelion. Situația în Capitală și pe aeroporturiÎn București, a nins pe parcursul nopții, însă pe majoritatea străzilor asfaltul este curat, ca urmare a intervenției utilajelor de deszăpezire. Aproximativ 500 de utilaje acționează în toate cele șase sectoare ale Capitalei, iar 2.500 de angajați ai primăriilor sunt pregătiți să intervină, în cazul în care stratul de zăpadă va deveni mai consistent.Temperaturile scăzute favorizează însă formarea ghețușului pe șosele, iar pietonii sunt avertizați să fie atenți, întrucât pe multe trotuare zăpada nu a fost îndepărtată complet. În zona Gării de Nord, un copac a căzut peste mai multe autoturisme.Condițiile meteo afectează și activitatea aeroportuară, unde pistele trebuie deszăpezite, iar gheața îndepărtată de pe aeronave. Până în acest moment, nu au fost înregistrate curse întârziate sau anulate pe Aeroportul Otopeni.

Latest news
Related news