Premierul Ilie Bolojan a declarat marți seară, la TVR 1, că în cazul angajaților din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne și din serviciile de informații, controlul cheltuielilor bugetare nu va fi realizat prin reduceri de personal, ci prin creșterea vârstei de pensionare.Șeful Guvernului a arătat că aceste structuri se confruntă cu un deficit de personal, motiv pentru care diminuarea numărului de angajați nu reprezintă o soluție. Potrivit premierului, ajustarea cheltuielilor trebuie realizată prin modificarea regulilor de pensionare, cu respectarea unor măsuri tranzitorii pentru persoanele care îndeplinesc deja condițiile de pensionare.Ilie Bolojan a precizat că angajații care pot ieși în prezent la pensie își vor putea păstra drepturile dobândite, indiferent de momentul la care aleg să se pensioneze, pentru a evita un val masiv de retrageri din activitate. El a subliniat că Guvernul nu își dorește o plecare accelerată a personalului din aceste sisteme, întrucât o astfel de situație nu ar fi benefică nici pentru instituții, nici pentru angajați.Premierul a mai afirmat că este necesară identificarea unor formule „corecte și cinstite” de creștere a vârstei de pensionare, inclusiv prin menținerea unor mecanisme de pensionare anticipată acolo unde activitatea desfășurată justifică acest lucru. Potrivit acestuia, corectarea actualului sistem ar trebui realizată în cursul acestui an, pentru a asigura funcționarea sustenabilă a statului.Ilie Bolojan a argumentat că, pentru redresarea economică, România are nevoie de mai mulți oameni activi în economia reală, ceea ce presupune și creșterea vârstei de pensionare. În acest context, el a invocat diferențele dintre sectorul public și cel privat, subliniind necesitatea reducerii inechităților existente.La rândul său, ministrul Apărării, Radu Miruță, a declarat că se lucrează la un proiect care vizează majorarea vârstei de pensionare pentru angajații din MApN, MAI și din serviciile de informații. Potrivit acestuia, măsura reprezintă compromisul agreat în cadrul coaliției de guvernare, în condițiile în care nu sunt avute în vedere reduceri salariale sau diminuarea numărului de angajați, ci ajustarea regulilor de pensionare.
