Legislația muncii din România prevede, pe lângă concediul de odihnă anual minim garantat, acordarea unor zile suplimentare de concediu pentru anumite categorii de salariați. Aceste drepturi sunt reglementate prin Codul Muncii și prin acte normative speciale, având ca scop protejarea sănătății angajaților și adaptarea condițiilor de muncă la situații considerate speciale.
Potrivit Codului Muncii, anumite categorii de salariați beneficiază de un concediu de odihnă suplimentar de minimum trei zile lucrătoare pe an. Printre aceștia se numără angajații care desfășoară activități în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, persoanele nevăzătoare, alte persoane cu handicap, precum și tinerii cu vârsta de până la 18 ani. Numărul exact de zile suplimentare acordate se stabilește prin contractul colectiv de muncă aplicabil.
În cazul salariatelor care urmează proceduri de fertilizare „in vitro”, legislația prevede un concediu de odihnă suplimentar plătit de trei zile pe an. Conform Ordonanța de Urgență nr. 26/2019, o zi liberă se acordă la data efectuării puncției ovariene, iar două zile începând cu data embriotransferului. Acordarea concediului este condiționată de depunerea unei cereri însoțite de scrisoarea medicală eliberată de medicul specialist, în condițiile legii.
De asemenea, la finalul anului 2025, Senatul României a adoptat un proiect de lege care introduce o zi liberă plătită pe lună pentru femeile diagnosticate cu endometrioză. Ziua liberă se acordă la cerere, în baza recomandării medicului specialist obstetrică-ginecologie, este considerată vechime în muncă și este suportată inițial de angajator. Ulterior, angajatorii vor putea beneficia de decontarea parțială a cheltuielilor din bugetul Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, conform normelor metodologice ce urmează să fie aprobate prin hotărâre de guvern.
Aceste prevederi legislative stabilesc cadrul legal pentru acordarea concediilor suplimentare și clarifică atât drepturile angajaților, cât și obligațiile angajatorilor în situații reglementate expres de lege.
