În perioada 1–31 decembrie 2025, Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a desfășurat acțiuni de control la nivel național, vizând peste 6.700 de operatori economici, în scopul respectării legislației și protejării drepturilor consumatorilor.
Potrivit datelor centralizate, controalele s-au soldat cu amenzi contravenționale în valoare totală de peste 32,1 milioane de lei. De asemenea, activitatea a 80 de operatori economici a fost oprită temporar, până la remedierea deficiențelor constatate.
Pe lângă măsurile sancționatorii, ANPC a pus accent și pe prevenție. În decembrie au fost realizate peste 1.500 de acțiuni de consiliere, menite să reducă riscul de abateri viitoare, și au fost analizate și soluționate mai mult de 4.000 de reclamații ale consumatorilor. Totodată, instituția a desfășurat 140 de acțiuni comune împreună cu alte structuri de control.
„Fiecare control înseamnă, în realitate, protejarea unei familii, a unui copil, a unui consumator care are dreptul să fie respectat. Intervențiile noastre din luna decembrie nu au fost despre cifre sau sancțiuni, ci despre responsabilitate și siguranță. ANPC va rămâne prezentă acolo unde există riscuri și va acționa ferm ori de câte ori drepturile consumatorilor sunt ignorate. Sănătatea și demnitatea oamenilor nu sunt negociabile”, a declarat Ionel-Cristinel Obretin, președintele ANPC.
