Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu a obținut, marți, la Tribunalul Sibiu, o hotărâre favorabilă pe fond privind cealaltă jumătate a unui imobil situat în centrul istoric al municipiului Sibiu, în dosarul în care este vizat fostul președinte al României, Klaus Iohannis, potrivit informațiilor publicate pe portalul instanțelor de judecată.
Decizia permite Fiscului sibian să întabuleze integral imobilul, în condițiile în care jumătatea respectivă nu fusese anterior pe numele lui Klaus Iohannis, ci pe numele Baştea.
În paralel, statul român, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov, a formulat, în decembrie 2025, apel împotriva deciziei Tribunalului Sibiu prin care a fost respinsă cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei Iohannis. Dosarul urmează să fie înaintat spre soluționare Curtea de Apel Alba.
Statul român a deschis acțiunea în instanță solicitând obligarea fostului președinte la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosință a cotei de 1/2 din imobilul situat în Sibiu, în condițiile în care, potrivit autorităților fiscale, plata nu a fost efectuată voluntar. În cadrul aceleiași acțiuni, Fiscul a cerut și instituirea unor măsuri asigurătorii pentru garantarea recuperării sumelor datorate.
La începutul lunii octombrie 2025, Agenția Națională de Administrare Fiscală a anunțat că a preluat, în condițiile legii, jumătate din imobilul de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din Sibiu, ca urmare a unei moșteniri vacante, prin care statul român a dobândit dreptul de coproprietate.
La acel moment, președintele ANAF, Adrian Nica, declara că instituția nu avea indicii privind intenția familiei Iohannis de a achita sumele datorate și că va iniția demersuri judiciare pentru recuperarea acestora, inclusiv prin solicitarea unor măsuri asigurătorii.
Hotărârea pronunțată de Tribunalul Sibiu nu este definitivă și poate fi atacată potrivit procedurilor legale.
