Piața furnizării de gaze naturale din România se pregătește pentru eliminarea definitivă a plafonării prețurilor, începând cu 1 aprilie 2026, iar primele oferte apărute indică majorări față de nivelul actual, arată o analiză realizată de Asociația Energia Inteligentă (AEI).
Potrivit analizei prezentate public, în ultimele zile au fost publicate pe site-ul Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) aproximativ 15 oferte noi de furnizare valabile de la 1 aprilie 2026. Acestea prevăd prețuri cuprinse între 0,32 și 0,41 lei/kWh, cu TVA inclus, față de nivelul actual plafonat de aproximativ 0,31 lei/kWh. Creșterile estimate se situează astfel între 4% și 32%.
AEI semnalează că aceste majorări apar într-un context paradoxal, în care prețurile gazelor naturale sunt în scădere atât pe piețele internaționale, cât și pe cea internă. Datele de tranzacționare indică pentru trimestrele al doilea și al treilea din 2026 un cost total estimat al gazelor, incluzând marfa și costurile de sistem, de aproximativ 0,31 lei/kWh pe Bursa Română de Mărfuri, în timp ce pe hub-ul european TTF prețul pentru anul 2026 este în jur de 0,29 lei/kWh.
În acest context, ofertele apropiate de 0,32 lei/kWh sunt considerate ajustări minore, explicabile prin costuri administrative sau comerciale. În schimb, ofertele care ajung la 0,41 lei/kWh sunt evaluate ca fiind semnificativ peste nivelul justificat de costul real al gazului, reflectând o schimbare de strategie a furnizorilor, care își construiesc prețurile mai degrabă în funcție de risc și incertitudine decât de costul efectiv al mărfii.
Analiza arată că noile niveluri de preț sunt influențate de experiențele recente ale furnizorilor, marcate de intervenții repetate ale statului, plafonări succesive, întârzieri în decontarea subvențiilor și presiuni asupra fluxurilor de numerar. În acest context, marjele comerciale tind să crească, de la niveluri actuale de aproximativ 4% până la valori estimate la 20–22% în unele oferte pentru 2026. O parte din aceste marje acoperă riscuri operaționale reale, însă o altă parte reflectă o repoziționare a furnizorilor, care urmăresc stabilitate și profit predictibil, în detrimentul volumelor mari de vânzări.
Totodată, România continuă să înregistreze un „premiu de preț” față de alte piețe europene. Pentru 2026, prețul gazului ca marfă pe Bursa Română de Mărfuri este estimat la circa 0,16 lei/kWh, comparativ cu aproximativ 0,127 lei/kWh pe TTF, ceea ce reprezintă un decalaj de aproximativ 26%. Acest diferențial se poate transmite ulterior și către prețurile la energia electrică, având în vedere rolul gazului în stabilirea prețului marginal.
Un alt factor de risc identificat este modul în care a fost gestionată eliminarea plafonării, caracterizat prin lipsa de predictibilitate și decizii succesive de modificare sau prelungire a schemei. Această incertitudine a afectat funcționarea pieței angro și a condus la achiziții realizate la prețuri ridicate, pe fondul unor percepții eronate privind riscul de penurie, deși pentru perioada următoare nu este anticipat un deficit de gaze.
AEI atrage atenția și asupra termenului foarte scurt în care vor trebui încheiate noile contracte de furnizare, transport, distribuție și înmagazinare, cu aproximativ o lună înainte de 1 aprilie 2026. În aceste condiții, există riscul ca mulți consumatori să accepte noile condiții contractuale fără o analiză comparativă detaliată.
Diferențele aparent reduse de preț, de ordinul câtorva bani pe kWh, pot avea un impact semnificativ la nivel anual. Pentru un apartament cu un consum estimat de 15.000 kWh pe an, costul anual poate crește cu aproximativ 150–1.500 de lei, iar pentru o casă cu un consum de 30.000 kWh, majorarea poate ajunge la 300–3.000 de lei, în funcție de oferta aleasă. Creșterea prețului final determină automat și o majorare a valorii TVA achitate, chiar dacă nivelul de consum rămâne constant.
Potrivit analizei, autoritățile nu pot interveni direct asupra nivelului prețurilor în lipsa unor încălcări ale legislației. Printre soluțiile propuse se numără creșterea transparenței, prin obligarea furnizorilor să declare explicit marja comercială, astfel încât consumatorii să poată distinge între costul efectiv al gazului și componenta de profit.
