Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) atrage atenția asupra riscurilor tot mai mari generate de manipularea informațiilor în mediul digital, în contextul accelerării procesului de digitalizare și al dezvoltării unor tehnologii avansate, precum deepfake-urile.
Potrivit DNSC, noile tehnologii permit generarea de imagini și materiale video care pot imita realitatea cu un grad ridicat de acuratețe, ceea ce face tot mai dificilă diferențierea dintre conținutul autentic și cel falsificat. Aceste practici pot afecta încrederea publicului în informațiile online și pot influența percepțiile, generând confuzie sau reacții bazate pe date eronate.
Instituția subliniază că nu toate informațiile distribuite în mediul digital sunt corecte sau verificate, iar răspândirea conținutului manipulat poate avea consecințe reale asupra societății. În acest context, DNSC recomandă adoptarea unor măsuri de precauție pentru protejarea identității digitale și pentru limitarea efectelor dezinformării.
Printre recomandările formulate se numără verificarea sursei informațiilor prin consultarea canalelor oficiale și a surselor de încredere, analizarea critică a materialelor care par neobișnuit de „perfecte” din punct de vedere vizual și utilizarea unor instrumente dedicate pentru verificarea autenticității conținutului digital. De asemenea, DNSC recomandă activarea autentificării în doi pași pentru conturile online, ca măsură suplimentară de securitate, și evitarea distribuirii informațiilor neconfirmate.
DNSC face apel la vigilență și responsabilitate individuală în mediul online, subliniind că protecția identității digitale și combaterea dezinformării depind în mare măsură de comportamentul utilizatorilor.
