vineri, octombrie 23, 2026

Exim Banca Românească: Împrumuturile acordate unor companii cu probleme nu au fost aprobate de bancă, ci sunt expuneri ale statului român

Exim Banca Românească a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, că împrumuturile acordate unor companii precum Electrocentrale Craiova, Liberty Galați, Grup Servicii Petroliere sau Blue Air reprezintă expuneri ale statului român și nu finanțări aprobate de conducerea băncii.

Potrivit comunicatului, aprobarea sau avizarea acestor facilități revine exclusiv statului român, prin Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări (pentru expuneri de până la 50 de milioane de euro) sau prin Guvernul României (pentru expuneri care depășesc acest prag). Implicarea Exim Banca Românească se limitează la rolul de agent, activitatea fiind desfășurată de o structură separată de cea a băncii comerciale, în conformitate cu Legea nr. 96/2000.

„Facilitățile acordate companiilor menționate reprezintă expuneri ale statului român. Ele nu sunt finanțări aprobate de conducerea băncii și nu sunt parte a situațiilor financiare, a expunerilor și a indicatorilor financiari ai băncii”, se arată în comunicat.

Banca mai precizează că analiza realizată a fost una strict tehnică, în cadrul căreia au fost evidențiate toate riscurile asociate, pe baza unei evaluări profesionale și prudente. De asemenea, începând cu 30 septembrie 2025, Exim Banca Românească nu mai acordă produse de finanțare și garantare în numele și în contul statului, gestionând doar angajamentele aflate în derulare.

Precizările băncii au apărut în contextul în care unele companii aflate în dificultate au beneficiat de credite de valori foarte mari în timpul guvernelor conduse de Nicolae Ciucă și Marcel Ciolacu, fără garanții clare privind recuperarea acestora.

Latest news
Related news