Partidul Social Democrat a anunțat că, în ședința de duminică a Consiliului Politic Național, a decis să susțină adoptarea în regim de urgență a pachetului de relansare economică și a pachetului de solidaritate, potrivit unui comunicat de presă. Pachetul de solidaritate vizează măsuri pentru protejarea pensionarilor și a altor categorii vulnerabile în contextul creșterii costului vieții.
PSD afirmă că adoptarea imediată a celor două pachete este „absolut obligatorie” și „nu negociabilă”. „Prioritatea absolută a acestui moment este costul vieții și nivelul de trai al românilor”, a declarat președintele partidului, Sorin Grindeanu, care a avertizat că România nu își mai permite „experimente financiare” ce afectează direct populația și companiile.
Potrivit PSD, pachetul de relansare economică este necesar pentru menținerea locurilor de muncă și pentru sprijinirea firmelor românești, în timp ce pachetul de solidaritate ar urma să ofere protecție minimă categoriilor afectate de măsurile de austeritate, inclusiv pensionarilor cu venituri mici, copiilor cu dizabilități, mamelor, veteranilor și persoanelor cu handicap.
Impactul bugetar total al măsurilor propuse este estimat la 3,39 miliarde de lei și ar viza peste 5 milioane de beneficiari. În ceea ce privește sprijinul pentru pensionari, PSD propune acordarea unui ajutor financiar în două tranșe egale, în lunile aprilie și decembrie, pentru 2,8 milioane de persoane. Astfel, 1,24 milioane de pensionari cu venituri sub 1.500 de lei ar urma să primească câte 1.000 de lei, 497.000 de pensionari cu venituri între 1.501 și 2.000 de lei ar primi câte 800 de lei, iar 612.000 de pensionari cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei ar beneficia de câte 600 de lei.
Social-democrații mai susțin necesitatea unei scheme de sprijin pentru persoanele vulnerabile după liberalizarea prețurilor la gaze, pe un model similar celui aplicat în domeniul energiei. De asemenea, PSD afirmă că nu va accepta reduceri ale bugetului Educației, apreciind că măsurile de reducere a costurilor aplicate în 2025 au generat deja dificultăți majore în sistemul de învățământ.
În comunicat se mai arată că aprobarea celor două pachete ar trebui realizată înainte de adoptarea bugetului consolidat pentru anul 2026. PSD își exprimă, totodată, sprijinul pentru continuarea investițiilor în infrastructura de transport și de sănătate, pentru programele din agricultură și pentru menținerea investițiilor în comunitățile locale la nivelul anului 2025, considerând necesară păstrarea cotelor actuale din impozitele și taxele locale la dispoziția autorităților locale.
Comunicatul PSD nu face însă nicio referire la nemulțumirile exprimate în ultimele săptămâni de social-democrați față de guvernare, inclusiv la adresa premierului Ilie Bolojan, sau la măsurile de reducere a cheltuielilor și la proiectul de buget aflat în pregătire. Ședința Consiliului Politic Național a vizat și evaluarea poziției partidului privind continuarea guvernării alături de Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea Democrată Maghiară din România, precum și aspecte organizatorice interne. De asemenea, în comunicat nu este menționat referendumul intern privind participarea PSD la guvernare, anunțat anterior de Sorin Grindeanu.
