vineri, octombrie 23, 2026

Proiect de lege privind pornografia infantilă: infracțiunea ar putea fi redenumită și extinsă pentru a include grooming-ul

Un proiect de lege care modifică articolul 374 din Codul penal, referitor la pornografia infantilă, se află în lucru, a anunțat marți Diana Tușa, președinta Comisiei speciale a Parlamentului pentru combaterea traficului de persoane. Potrivit acesteia, comisia a analizat deja un prim draft al inițiativei legislative, urmând ca o nouă rundă de dezbateri să aibă loc în 18 februarie.

Una dintre principalele modificări vizează chiar denumirea infracțiunii. Diana Tușa a precizat că termenul de „pornografie infantilă” este considerat incomplet și nealiniat standardelor europene, motiv pentru care se propune înlocuirea acestuia cu sintagma „materiale care conțin abuzuri sexuale împotriva minorilor”.

„Dorim să aducem această infracțiune la nivelul legislației europene, așa cum ne obligă directiva Uniunii Europene din 2011. Aceasta ne cere să schimbăm denumirea, care trebuie să reflecte definiția completă a faptei”, a declarat șefa comisiei.

Introducerea grooming-ului în legislația penală

Un alt element-cheie al proiectului îl reprezintă reglementarea explicită a grooming-ului, formă de infracțiune care nu este în prezent definită clar în legislația penală din România.

„Vrem să reglementăm și grooming-ul, acea acțiune prin care o persoană determină un minor să facă poze, filme sau să se expună în scopul producerii de materiale cu abuz sexual. Această formă nu este în prezent prevăzută clar în lege”, a explicat Diana Tușa.

Inițiativa legislativă prevede, totodată, majorarea pedepselor pentru formele grave ale infracțiunii, precum și introducerea unor interdicții privind exercitarea anumitor drepturi pentru persoanele condamnate, măsuri care nu sunt reglementate în prezent.

Impactul noilor tehnologii

Președinta comisiei a atras atenția asupra faptului că evoluția tehnologică îngreunează combaterea acestui tip de infracțiuni, menționând utilizarea tot mai frecventă a inteligenței artificiale în producerea și distribuirea materialelor ilegale.

„Din ce în ce mai multe cazuri folosesc inteligența artificială. Trebuie să ne gândim și la reglementarea acestui aspect”, a mai spus Diana Tușa.

În acest context, în discuțiile privind forma finală a proiectului ar putea fi implicate și ANCOM și CNA, pentru sprijinirea identificării, urmăririi și blocării canalelor de difuzare a materialelor ilegale, precum și pentru sesizarea organelor de urmărire penală.

Până la următoarea ședință, membrii comisiei au fost invitați să transmită propuneri, astfel încât proiectul de lege să răspundă noilor realități tehnologice și să consolideze cadrul legal privind protecția minorilor.

Latest news
Related news