Proiectele legii bugetului de stat pe anul 2026 și ale bugetului asigurărilor sociale vor fi dezbătute miercuri, de la ora 16.00, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, după parcurgerea etapelor din comisiile parlamentare.
Documentele, adoptate anterior de Guvern și transmise Parlamentului vinerea trecută, au fost analizate în comisiile de specialitate și în cele de buget-finanțe. Parlamentarii au avut termen până luni, la ora 13.00, pentru depunerea amendamentelor, o parte dintre acestea fiind acceptate în cadrul dezbaterilor din comisii.
Luni seară au avut loc ședințe comune ale comisiilor de specialitate, în care proiectele au fost analizate și avizate, fiecare ordonator principal de credite fiind audiat. Proiectele au primit avize favorabile și au fost transmise comisiilor reunite de buget-finanțe.
Marți, comisiile de buget-finanțe au continuat dezbaterile și au aprobat bugetele alocate ordonatorilor principali de credite, urmând ca discuțiile să se încheie miercuri dimineață.
După finalizarea etapelor din comisii, proiectele vor intra în dezbaterea plenului comun, unde vor fi susținute amendamentele. Ședința este programată să continue și joi, zi în care este așteptat votul final asupra bugetului.
