vineri, octombrie 23, 2026

Guvernul analizează reducerea accizei la carburanți; decizia ar putea fi luată săptămâna viitoare

Guvernul României va analiza, la începutul săptămânii viitoare, un nou set de măsuri pentru limitarea creșterii prețurilor la carburanți, iar reducerea accizei este „foarte probabilă”, a declarat premierul Ilie Bolojan.

Într-un interviu acordat G4Media, șeful Executivului a precizat că autoritățile caută soluții care să nu genereze dezechilibre în aprovizionare, menționând exemplul Sloveniei, unde plafonarea prețurilor a dus la penurie de motorină.

„Luni dimineață vom avea o nouă întâlnire a grupului de lucru și ne propunem ca până la finalul zilei de luni să venim cu o a doua măsură (…), care să însemne o intervenție pentru a reduce taxele care sunt stabilite pentru combustibili”, a declarat premierul.

Potrivit acestuia, scăderea accizei este varianta cea mai ușor de aplicat. „Din punct de vedere al accizelor, este cea mai facilă soluție și foarte probabil ne vom duce pe acest aspect”, a afirmat Ilie Bolojan.

Premierul a arătat că sunt analizate două scenarii, care vizează atât nivelul reducerii accizei pe care bugetul de stat îl poate susține, cât și perioada de aplicare a măsurii, în condițiile incertitudinilor generate de evoluțiile internaționale.

„Nu avem o predictibilitate privind durata conflictului din Iran. Cu cât acesta va dura mai mult și va afecta transportul global de combustibili, cu atât impactul asupra economiilor, inclusiv asupra României, va fi mai mare”, a spus Bolojan.

Totodată, acesta a subliniat că măsurile vor urmări un echilibru între impactul bugetar și sprijinul acordat populației. Veniturile suplimentare încasate din TVA ca urmare a creșterii prețurilor la carburanți ar urma să fie redirecționate către cetățeni prin reducerea accizelor.

Analiza vine în contextul adoptării recente a ordonanței de urgență privind piața carburanților, care prevede plafonarea adaosului comercial și alte măsuri de intervenție temporară.

Latest news
Related news