Contractul încheiat de România pentru achiziția de vaccinuri anti-COVID-19 de la compania Pfizer continuă să genereze dispute între foști și actuali responsabili din domeniul sănătății, în contextul obligațiilor financiare asumate de stat și al unui proces pierdut în instanță.
Fostul ministru al Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat că, în anul 2023, a prezentat Guvernului mai multe variante privind gestionarea contractului, însă deciziile care implicau impact financiar major și modificări legislative ar fi trebuit asumate la nivel guvernamental, inclusiv de premierul de atunci, Nicolae Ciucă.
Potrivit acestuia, Ministerul Sănătății nu putea decide singur asupra unor opțiuni precum plata unei „taxe de flexibilitate” de aproximativ 160–170 de milioane de euro pentru reducerea livrărilor, în lipsa unei baze legale și a fondurilor necesare. Rafila a susținut că o astfel de decizie depășea competențele instituției și necesita aprobarea Guvernului.
Documente citate în spațiul public arată însă că, în 2023, Ministerul Sănătății avea de ales între aderarea la un amendament negociat de Comisia Europeană cu Pfizer, care ar fi redus costurile totale la aproximativ 216 milioane de euro, sau neacceptarea acestuia, caz în care obligațiile financiare ar fi ajuns la peste 375 de milioane de euro, la care s-ar fi adăugat eventuale cheltuieli de judecată.
În același timp, Ministerul Finanțelor ar fi precizat că decizia privind acceptarea amendamentului revenea Ministerului Sănătății.
Pe de altă parte, fostul ministru al Sănătății Vlad Voiculescu a afirmat că existau mai multe opțiuni de ajustare a contractului, inclusiv una care presupunea reeșalonarea livrărilor pe o perioadă de patru ani, fără costuri suplimentare, decizie care ar fi putut fi luată la nivelul Ministerului Sănătății.
Fosta ministră Ioana Mihăilă a precizat că, la momentul semnării contractului inițial, în 2021, numărul de doze nu a fost stabilit individual de statele membre, ci alocat proporțional la nivelul Uniunii Europene, în contextul necesității asigurării accesului la vaccinuri.
În prezent, autoritățile încearcă identificarea unor soluții pentru diminuarea impactului financiar. Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că, în cadrul unor discuții cu reprezentanții companiei Pfizer, este analizată posibilitatea ca suma datorată de România, estimată la aproximativ 600 de milioane de euro, să fie convertită în medicamente inovative destinate pacienților cu afecțiuni oncologice sau boli autoimune.
Contractul privind achiziția de vaccinuri anti-COVID-19 face obiectul unui dosar aflat în instrumentarea Direcția Națională Anticorupție, iar evoluțiile recente mențin subiectul în atenția publică și a autorităților.
