Conducerea Partidul Social Democrat a stabilit un plan pentru ieșirea de la guvernare, care ar urma să fie decis luni, 20 aprilie, printr-o consultare internă a aproximativ 5.000 de membri ai partidului.
Potrivit informațiilor apărute în spațiul public, social-democrații iau în calcul retragerea sprijinului politic pentru premierul Ilie Bolojan, măsură care ar putea declanșa demisia acestuia. În cazul în care premierul nu își va depune mandatul până la următoarea ședință de Guvern, programată pentru 23 aprilie, miniștrii PSD ar putea demisiona în bloc.
Consultarea internă ar urma să se desfășoare în format hibrid, cu participarea fizică a circa 200 de membri și conectarea celorlalți prin videoconferință. Întrebarea supusă votului ar viza, cel mai probabil, retragerea sprijinului politic pentru actualul prim-ministru.
Surse politice susțin că discuțiile din interiorul PSD se concentrează în principal pe schimbarea premierului, fără a include, în acest moment, o eventuală ieșire de la guvernare alături de alte formațiuni, precum Uniunea Salvați România.
Premierul Ilie Bolojan a declarat anterior că nu ia în calcul demisia, subliniind că își va exercita mandatul „responsabil” și că cei care generează crize politice trebuie să își asume consecințele.
În scenariul retragerii miniștrilor PSD, Parlamentul ar urma să fie informat cu privire la modificarea structurii politice a Guvernului, iar premierul ar avea la dispoziție 45 de zile pentru a solicita un nou vot de încredere. În lipsa unei majorități parlamentare, ar putea fi declanșată procedura de formare a unui nou Executiv, cu implicarea președintelui Nicușor Dan.
De asemenea, surse din partid indică faptul că social-democrații iau în calcul inclusiv depunerea sau susținerea unei moțiuni de cenzură, în cazul în care actualul premier nu va demisiona.
