Guvernul a decis ca autoritățile locale să publice trimestrial lista contribuabililor cu datorii la bugetele locale, stabilind praguri minime de 1.200 de lei pentru persoanele fizice și 5.000 de lei pentru persoanele juridice.
Măsura a fost adoptată la propunerea Ministerului Dezvoltării, condus de Cseke Attila, și are ca scop creșterea transparenței și a gradului de conformare voluntară la plată.
Potrivit actului normativ, pragurile au fost stabilite în funcție de nivelul obișnuit al taxelor locale. În cazul persoanelor fizice, suma de 1.200 de lei corespunde, de regulă, acumulării unor obligații neachitate pe o perioadă de aproximativ doi ani, fiind considerată o restanță semnificativă.
Pentru persoanele juridice, pragul de 5.000 de lei reflectă, de asemenea, acumularea unor datorii pe circa doi ani, în funcție de nivelul impozitelor locale aferente activităților economice.
Listele vor fi publicate de organele fiscale locale pe site-urile instituțiilor, până la finalul primei luni din trimestrul următor celui de raportare, și vor include contribuabilii care înregistrează obligații restante la finalul trimestrului și care nu au achitat sumele până la data publicării.
Înainte de publicare, contribuabilii vor fi notificați cu privire la datoriile înregistrate.
Proiectul a fost supus consultării publice în luna martie, iar în urma observațiilor primite, pragul pentru persoanele fizice a fost redus de la 3.000 de lei la 1.200 de lei.
