Guvernul a adoptat, în ședință extraordinară, un proiect de lege care modifică regulile de cumul între pensiile speciale și salariile din sectorul public.
Proiectul stabilește că persoanele care sunt atât pensionari, cât și angajați în instituții publice vor trebui să aleagă între pensie și salariu. Concret, cei care rămân în activitate vor avea pensia redusă cu 85% pe perioada în care sunt angajați, iar cei care se retrag își păstrează pensia integrală.
Măsura se aplică exclusiv în sectorul public și doar beneficiarilor de pensii speciale sau pensii militare. În sectorul privat, cumulul pensiei cu salariul rămâne permis.
Proiectul mai prevede că activitatea în sectorul public poate continua până la vârsta de 70 de ani, cu acordul angajatorului, însă fără cumul integral de venituri. De asemenea, persoanele vizate trebuie să își exprime opțiunea în termen de 15 zile, în caz contrar contractul de muncă încetând automat.
Proiectul include și excepții limitate, pentru anumite categorii, precum aleșii locali sau unele cadre didactice din domenii speciale.
În paralel, sunt introduse măsuri privind limitarea detașărilor și transferurilor între instituții, reguli mai clare pentru reorganizarea instituțiilor și mecanisme pentru ocuparea posturilor vacante.
„Facem ordine în sectorul public: nu se mai poate încasa în același timp atât pensie specială integrală de la stat, cât și salariu întreg tot de la stat. (…) Concret, va trebui să alegi: dacă vrei să rămâi în activitate, pensia va fi redusă cu 85%; dacă alegi să te retragi, păstrezi pensia integrală”, a declarat Dragoș Pîslaru.
Proiectul de lege urmează să fie transmis Parlamentului, cu solicitarea de adoptare în regim de urgență.
