Persoanele fizice care au obținut în anul 2025 venituri din activități independente, chirii, investiții, agricultură sau alte surse impozabile trebuie să depună Declarația unică până cel târziu la data de 25 mai 2026, potrivit prevederilor Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Formularul 212 – „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice” – poate fi transmis atât online, prin serviciul Spațiul Privat Virtual, cât și în format fizic, la registratura organului fiscal sau prin poștă, cu confirmare de primire.
Potrivit ANAF, obligația depunerii revine persoanelor care au realizat venituri sau pierderi din România și/sau din străinătate pentru care datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii. Sunt vizate veniturile obținute din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinței bunurilor, investiții, activități agricole sau alte surse prevăzute de Codul fiscal.
Totodată, declarația trebuie depusă și de persoanele care aleg în cursul anului 2026 să plătească contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).
Pentru cei care optează exclusiv pentru plata CASS, formularul poate fi depus oricând în cursul anului 2026. Contribuția este calculată prin aplicarea cotei de 10% asupra bazei reprezentate de șase salarii minime brute pe economie. Astfel, pentru anul 2026, suma datorată este de 2.430 de lei.
Contribuabilii pot transmite formularul în format fizic direct la administrația fiscală competentă sau prin poștă. Varianta online este disponibilă prin SPV sau prin platforma e-guvernare.ro, utilizând semnătură electronică calificată.
ANAF precizează că declarația poate fi corectată ulterior prin depunerea unui formular rectificativ, în cazul în care contribuabilul constată erori sau modificări ale situației fiscale declarate inițial.
Începând din acest an, Ministerul Finanțelor și ANAF introduc și varianta precompletată a Declarației unice în cadrul Spațiului Privat Virtual. Noua funcționalitate permite importul automat al unor date fiscale deja existente în sistemele ANAF, inclusiv informații raportate prin declarații informative precum D205.
Autoritățile susțin că noul sistem are rolul de a reduce timpul necesar completării formularului și de a diminua riscul erorilor de introducere a datelor. Contribuabilii vor putea verifica, modifica sau completa informațiile înainte de transmiterea declarației.
Reprezentanții ANAF atrag însă atenția că precompletarea reprezintă doar un instrument de asistență, iar responsabilitatea pentru corectitudinea datelor declarate rămâne în sarcina contribuabilului.
