vineri, octombrie 23, 2026

România rămâne țara cu cea mai mare inflație din Uniunea Europeană. Prețurile au crescut cu 9,5% în aprilie

România a înregistrat din nou cea mai ridicată rată anuală a inflației din Uniunea Europeană în luna aprilie 2026, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat.

Conform statisticilor europene, rata anuală a inflației în România a ajuns la 9,5%, calculată pe baza indicelui armonizat al prețurilor de consum (IAPC), indicator utilizat la nivel european pentru compararea evoluției prețurilor între statele membre.

La nivelul Uniunii Europene, inflația anuală a crescut în aprilie la 3,2%, față de 2,8% în martie, în timp ce în zona euro a urcat la 3%, de la 2,6%.

După România, cele mai ridicate rate ale inflației au fost înregistrate în Bulgaria, cu 6%, și Croația, cu 5,4%.

La polul opus, cele mai mici niveluri ale inflației au fost raportate în Suedia, cu 0,5%, Danemarca, cu 1,2%, și Cehia, cu 2,1%.

Datele Eurostat arată că, față de luna martie, rata anuală a inflației a crescut în 21 dintre statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv în România, unde a urcat de la 9% la 9,5%.

Potrivit Institutul Național de Statistică, rata anuală a inflației calculată la nivel național a ajuns în aprilie la 10,71%, față de 9,87% în luna precedentă.

Cele mai mari scumpiri au fost înregistrate la servicii, unde prețurile au crescut cu 13,04%, urmate de mărfurile nealimentare, cu 12,02%, și de produsele alimentare, cu 7,39%.

INS a precizat că rata inflației de la începutul anului, calculată pentru aprilie 2026 comparativ cu decembrie 2025, a fost de 3,1%, iar rata medie a modificării prețurilor de consum în ultimele 12 luni a ajuns la 9%.

În același timp, Banca Națională a României a revizuit în creștere prognoza de inflație pentru finalul anului 2026, de la 3,9% la 5,5%.

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a declarat că inflația va continua să crească ușor în următoarele luni, însă din vară ar urma o temperare mai accentuată a ritmului de scumpire.

„Va crește până prin iulie, probabil până la 11%, dar apoi, în iulie, august și septembrie, vom avea deja o inflație de aproximativ 6%, iar spre sfârșitul anului, 5% și ceva”, a afirmat Mugur Isărescu.

Acesta a adăugat că evoluția inflației depinde atât de contextul extern, cât și de stabilitatea politică internă.

Latest news
Related news