Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, a anunțat marți că demisionează din cele două funcții de conducere pe care le deținea în Partidul Social Democrat: președinte al Organizației Municipale PSD Buzău și prim-vicepreședinte al Organizației Județene PSD.
Anunțul a fost făcut printr-un mesaj public, în care edilul susține că decizia vine după ce o parte importantă a consilierilor locali PSD a votat împotriva unor proiecte inițiate de el în ultimele două ședințe ale Consiliului Local Municipal Buzău.
„Având în vedere atitudinea ostilă a conducerii locale a PSD și a unei părți importante a consilierilor locali PSD, apreciez că nu mă mai regăsesc în posturile de conducere din care am demisionat”, a transmis Constantin Toma.
Primarul a amintit că pe 5 iunie se împlinesc 10 ani de când a fost ales în fruntea municipiului și a subliniat rezultatele obținute în administrația locală în această perioadă, printre care constituirea unei majorități PSD în Consiliul Local Buzău.
Totodată, Toma a afirmat că tensiunile din organizația locală ar avea legătură cu pozițiile sale critice la adresa conducerii centrale a PSD.
„Sunt convins că atitudinea conducerii de la Buzău și a consilierilor locali PSD este legată de critica mea față de politica dusă de conducerea centrală a PSD, care a pus țara într-o situație foarte dificilă”, a mai declarat edilul.
