vineri, octombrie 23, 2026

Guvernul Tomac se anunță a fi un eșec

Formarea unui nou Guvern condus de Eugen Tomac se anunță a fi un eșec, după ce PNL, UDMR și USR au refuzat să îl susțină. În aceste condiții, este greu de crezut că va obține cele 233 de voturi necesare în Parlament. Guvernul Tomac este jocul politic al lui Nicușor Dan, prin care acesta vrea să obțină sprijin parlamentar în numele interesului național, cu un Executiv aparent tehnocrat. Însă, mai mulți dintre cei propuși ca miniștri în ministere importante par a fi oameni impuși de PSD, care vrea să rămână la butoane, dar fără să fie în prim-plan și să deconteze electoral.

Dacă Eugen Tomac este respins de Parlament, se vehiculează o nouă propunere din rândul consilierilor prezidențiali, care va avea, cel mai probabil, aceeași soartă.

Până acum, este clar că se încearcă instalarea la Palatul Victoria a unui Guvern pentru liniștea lui Nicușor Dan și a PSD. La fel ca până acum, PSD vrea să controleze guvernarea, dar și să acumuleze puncte electorale în perspectiva alegerilor din 2028. Însă, social-democrații au cele mai multe voturi în Parlament și este posibil ca, la un moment dat, Sorin Grindeanu să nu mai poată fugi din fața crizei pe care a declanșat-o prin demiterea Guvernului Bolojan.

Latest news
Related news