Comitetul Local pentru Situații de Urgență a decis, marți, prelungirea stării de alertă în comuna Praid pentru încă 30 de zile, începând cu 8 iulie și până la 7 august, în contextul situației de urgență generate de inundarea salinei din localitate.
Potrivit unui comunicat transmis de Instituția Prefectului – Județul Harghita, pe durata stării de alertă vor fi menținute măsurile adoptate în lunile precedente, fiind mobilizate în continuare forțele și resursele necesare pentru lucrările de punere în siguranță a perimetrului minier.
Autoritățile vor continua, de asemenea, informarea locuitorilor din Praid și din localitățile învecinate cu privire la evoluția situației, utilizând toate mijloacele disponibile. Totodată, rămâne interzis accesul populației în zona afectată și în Canionul de Sare.
În cazul în care evoluția situației o va impune, autoritățile vor acorda sprijin persoanelor și gospodăriilor aflate în aval de perimetrul afectat.
Monitorizarea permanentă a zonei este realizată de Administrația Bazinală de Apă Mureș, SALROM – Salina Praid, Comitetul Local pentru Situații de Urgență și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Oltul” al județului Harghita. Instituțiile urmăresc evoluția fenomenelor din perimetrul minier și monitorizează parametrii apei din pârâul Corund, precum și din cursurile de apă situate în aval.
În contextul prognozelor meteorologice și hidrologice, o atenție deosebită va fi acordată monitorizării debitelor pârâului Corund, care traversează Canionul de Sare, și ale râului Târnava Mică, precum și calității apelor de suprafață din cele două cursuri de apă.
Starea de alertă în comuna Praid a fost instituită pentru prima dată la începutul lunii mai 2025, după apariția infiltrațiilor în subteranul salinei. După inundarea exploatării miniere de apele pârâului Corund, la sfârșitul lunii mai 2025, măsura a fost prelungită succesiv, de la o lună la alta.
