vineri, octombrie 23, 2026

Grindeanu: PSD este în opoziție și nu garantează votul pentru legile din PNRR

Sorin Grindeanu, președintele PSD, a anunțat că partidul e în opoziție și va vota necondiționat legile pentru PNRR, mai ales în ceea privește Legea salarizării. 

„PSD va vota proiectele care sunt în interesul României, dar nu va da un cec în alb Guvernului și nu va susține orice proiect doar pentru că este prezentat drept jalon PNRR”, a declarat Sorin Grindeanu.

Unul dintre cele mai importante anunțuri a vizat noua lege a salarizării unitare. Grindeanu a precizat că PSD nu va vota proiectul în forma actuală, apreciind că acesta nu are susținerea categoriilor profesionale vizate. El a spus că social-democrații vor analiza legea după încheierea consultărilor și nu o vor aproba doar pentru respectarea termenelor din PNRR.

Liderul PSD a afirmat că partidul nu va susține nici modificările privind legislația în domeniul integrității dacă acestea vor fi folosite, în opinia formațiunii, pentru rezolvarea unor situații individuale ale unor lideri politici. Acesta s-a referit la situația președintelui USR, Dominic Fritz. 

În plan politic, Sorin Grindeanu a acuzat PNL și USR că și-au limitat posibilitățile de negociere prin deciziile de a exclude o guvernare alături de PSD. Totodată, el a cerut demisia premierului interimar Ilie Bolojan și a reiterat că PSD nu exclude organizarea de alegeri anticipate dacă actualul blocaj politic va continua.

Latest news
Related news