vineri, octombrie 23, 2026

Pedepse de până la 20 de ani de închisoare pentru infracțiuni grave de mediu. Proiectul, pus în dezbatere publică

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a pus în dezbatere publică un proiect de lege care prevede înăsprirea sancțiunilor pentru infracțiunile de mediu. Pedepsele pot ajunge până la 20 de ani de închisoare în situațiile în care faptele comise au ca urmare moartea unei persoane.

Proiectul transpune în legislația națională Directiva europeană privind criminalitatea de mediu și introduce un sistem gradual de sancționare, în funcție de gravitatea faptelor și de consecințele acestora asupra oamenilor și mediului.

Potrivit proiectului, faptele susceptibile să provoace decesul sau vătămarea gravă a unei persoane ori daune semnificative asupra mediului vor putea fi pedepsite cu închisoare de la unu la cinci ani.

Dacă daunele semnificative asupra aerului, apei, solului, ecosistemelor, animalelor sau plantelor s-au produs efectiv, pedeapsa prevăzută este cuprinsă între doi și șapte ani de închisoare. Pentru distrugeri sau daune semnificative produse pe scară largă, ireversibile sau de lungă durată, pedepsele vor putea ajunge între trei și zece ani.

Cele mai severe sancțiuni, cuprinse între 10 și 20 de ani de închisoare, sunt prevăzute în cazul în care infracțiunea de mediu provoacă moartea unei persoane.

Ministrul interimar al Mediului, Diana Buzoianu, a declarat că proiectul urmărește consolidarea instrumentelor prin care autoritățile pot combate formele grave de criminalitate de mediu și stabilirea unor sancțiuni proporționale cu efectele produse.

Actul normativ introduce și noi categorii de infracțiuni prevăzute de legislația europeană. În anumite situații vor putea fi sancționate inclusiv tentativa și faptele comise din culpă.

Pentru persoanele juridice, proiectul propune o majorare semnificativă a valorii unei zile-amendă, care va putea fi stabilită între 500 și 25.000 de lei. Măsura urmărește ca sancțiunile financiare să aibă un efect descurajator inclusiv în cazul companiilor cu cifre mari de afaceri.

Comiterea unei infracțiuni într-o arie naturală protejată va reprezenta o circumstanță agravantă.

Proiectul reglementează distinct și situațiile în care prejudiciile provocate mediului sunt semnificative, ireversibile, de lungă durată sau produse pe scară largă, inclusiv formele de criminalitate de mediu de o gravitate excepțională asociate conceptului de „ecocid”.

Noua legislație prevede, de asemenea, măsuri privind pregătirea profesională a personalului din instituțiile implicate în combaterea infracțiunilor de mediu, îmbunătățirea cooperării între autorități, prevenirea faptelor ilegale și colectarea datelor statistice. Este prevăzută și elaborarea unei strategii naționale pentru combaterea infracțiunilor împotriva mediului.

Proiectul transpune Directiva (UE) 2024/1203, adoptată în contextul în care evaluările realizate la nivel european au indicat un număr redus de cazuri de criminalitate de mediu investigate și soluționate, precum și necesitatea unor sancțiuni mai eficiente și cu un caracter descurajator.

Latest news
Related news