vineri, octombrie 23, 2026

Parlamentul, convocat din nou în sesiune extraordinară. Un jalon PNRR de aproape un miliard de euro, la vot

Camera Deputaților și Senatul se reunesc în sesiuni extraordinare în perioada 3–6 august, pentru dezbaterea și votarea unor proiecte legate de jaloanele asumate de România prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

În prim-plan se află propunerea legislativă pentru aprobarea Strategiei naționale și a Planului de acțiune pentru conservarea biodiversității 2026–2030. Proiectul reprezintă un jalon PNRR asociat unei sume de aproximativ un miliard de euro.

Senatul a fost convocat pentru perioada 4–6 august. Potrivit programului oficial, senatorii se reunesc marți în plen și în comisii, iar miercuri sunt programate lucrări în comisii, urmate de plen și vot final. Joi vor continua lucrările comisiilor permanente.

Camera Deputaților lucrează în sesiune extraordinară în perioada 3–6 august. Ședințele de plen cu vot final sunt programate luni și miercuri, iar marți și joi vor avea loc lucrări în comisiile parlamentare.

Pe ordinea de zi a Camerei Deputaților se află propunerea legislativă pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul integrității, precum și inițiativele adoptate de Senat în calitate de primă cameră sesizată.

Latest news
Related news