vineri, octombrie 23, 2026

Sistemul informatic de la Cadastru ar putea redeveni funcțional la începutul săptămânii viitoare 

Sistemul e-Terra ar urma să redevină funcțional în cursul săptămânii viitoare, după finalizarea testelor de securitate, funcționalitate și performanță, a anunțat Guvernul într-un comunicat de presă. Reluarea activității se va face etapizat, pentru a evita o nouă blocare a platformei.

Cererile depuse în perioada în care sistemul nu a fost disponibil își vor păstra ordinea de prioritate. Cele transmise la ghișeu, prin poștă sau curier au fost înregistrate cu data și ora primirii și vor fi introduse ulterior în registrul electronic cu păstrarea rangului.

Și valabilitatea extraselor de carte funciară care erau în termen la momentul incidentului a fost prelungită automat cu numărul zilelor în care sistemul a fost indisponibil.

În prima zi după repornire vor fi înregistrate cu prioritate actele autentificate în perioada întreruperii și va fi verificată funcționarea aplicației împreună cu notarii. Din a doua zi, accesul va fi deschis notarilor și persoanelor autorizate.

Aproximativ 94.000 de cereri se aflau în curs de soluționare la momentul incidentului. Termenele acestora au fost prelungite printr-o decizie internă a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI).

În primele zile după redeschidere, plata cu cardul în aplicație nu va fi disponibilă. Tarifele vor putea fi achitate prin ordin de plată sau la casieria oficiilor.

Documentele care dovedesc plata tarifelor pentru cereri nedepuse până la 15 iulie 2026 vor putea fi folosite până cel târziu la 5 septembrie 2026.

Guvernul avertizează că unele documente PDF ar putea fi temporar indisponibile, pe fondul transferului către Cloudul Guvernamental. Acestea nu sunt pierdute și vor deveni accesibile pe măsură ce transferul este finalizat.

De asemenea, aplicația ar putea funcționa mai lent în primele zile, din cauza numărului mare de solicitări acumulate. ANCPI va pune la dispoziția utilizatorilor un call-center dedicat pentru eventualele probleme întâmpinate după reluarea sistemului.

Latest news
Related news