Premierul Ilie Bolojan a respins interpretările apărute în legătură cu întâlnirea sa cu președinta Curții Constituționale, Simina Tănăsescu. Întrebat despre această discuție, Bolojan a susținut că întâlnirile dintre persoane care ocupă funcții publice și reprezentanții altor instituții sunt firești și nu presupun intervenții în activitatea acestora.
Premierul a comparat situația cu întâlnirile pe care le-a avut, în perioada în care a fost primar al municipiului Oradea și președinte al Consiliului Județean Bihor, cu reprezentanți ai unor instituții din sistemul judiciar, pentru rezolvarea unor probleme administrative.
„Vedeți, de multe ori se încearcă să se facă din țânțar armăsar. Suntem într-un caz de genul acesta, în care se încearcă această schemă.
Atunci când ocupi o funcție publică, în mod evident ai întâlniri cu reprezentanți de instituții, companii, în așa fel încât să rezolvi problemele.
Când eram primar în Oradea și se reabilita sediul Curții de Apel Oradea, cineva trebuia să meargă să susțină proiectul, cineva trebuia să rezolve problemele de racorduri la utilități, să se lucreze în paralel. Și atunci, sigur, am avut întâlniri cu conducerea Curții de Apel Oradea, dar asta nu înseamnă că am rezolvat cauzele care erau pe rol.
Atunci când eram președinte de Consiliu Județean, am avut întâlniri din nou pentru a rezolva probleme. Îmi aduc aminte că Parchetul voia să își facă un sediu. Și am avut întâlniri cu reprezentanții conducerii Parchetului, am identificat un teren, le-am pus terenul la dispoziție. Dar asta nu înseamnă că am rezolvat cauzele sau dosarele pe care le aveau în lucru.
Așa e și în acest caz și mai multe nu are rost să vă spun”, a spus Ilie Bolojan.
Întâlnirea a avut loc în contextul în care CCR este așteptată să se pronunțe astăzi pe Legea ANI, care este jalon în PNRR.
