vineri, octombrie 23, 2026

Praid: Guvernul pregătește exproprierile pentru lucrările de protecție pe pârâul Corund

Ministerul Mediului a pus în consultare publică proiectul de hotărâre prin care Guvernul ar urma să aprobe amplasamentul și să declanșeze exproprierile necesare lucrărilor de protecție împotriva viiturilor pe pârâul Corund, în amonte de Praid.

Proiectul, publicat pe 27 august, vizează toate proprietățile private aflate în coridorul de expropriere al investiției „Soluții de atenuare a undelor de viitură pe pârâul Corund în amonte de localitatea Praid, județul Harghita”. Sunt incluse și listele terenurilor din proprietatea publică a statului și a autorităților locale necesare proiectului.

Este o nouă etapă în pregătirea investiției, după ce Guvernul a aprobat în februarie caracteristicile și indicatorii tehnico-economici. Valoarea totală stabilită atunci era de 332,864 milioane de lei, inclusiv TVA, iar durata de realizare a lucrărilor a fost estimată la 30 de luni.

Proiectul prevede realizarea unei acumulări nepermanente cu o capacitate maximă de peste 6,1 milioane de metri cubi și amenajarea pârâului Corund și a afluenților pe o lungime totală de 7,05 kilometri. O parte a lucrărilor vizează devierea controlată a cursului de apă pentru reducerea riscului produs de viituri în zona Praid.

Procedura pentru atribuirea lucrărilor a fost lansată între timp de Administrația Națională „Apele Române”, prin Administrația Bazinală de Apă Mureș. Contractul a fost estimat la aproximativ 193,66 milioane de lei fără TVA, iar termenul pentru depunerea ofertelor a fost 25 august.

Proiectul privind exproprierile rămâne deocamdată în etapa consultării publice. Persoanele și instituțiile interesate pot transmite observații Ministerului Mediului în termen de 10 zile de la publicarea documentului.

Latest news
Related news