O nouă alertă aeriană a fost declanșată duminică dimineață, 30 august, în apropierea frontierei României cu Ucraina. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au monitorizat situația, iar populația din nord-estul județului Tulcea a primit mesaj RO-Alert.
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, la ora 10:36, o țintă aeriană la aproximativ 20 de kilometri est de Vâlcove, Ucraina, în apropierea frontierei cu România.
Două aeronave F-16 din Baza 86 Aeriană Borcea au monitorizat situația începând din același moment.
Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar la ora 10:50 a fost transmis un mesaj RO-Alert pentru nord-estul județului Tulcea. Populația a fost avertizată asupra posibilității căderii unor drone sau fragmente și îndemnată să se adăpostească în locuri sigure.
Potrivit ISU Delta, mesajul a ajuns la locuitorii din 18 localități, inclusiv la cele din Delta Dunării.
Alerta aeriană a încetat la ora 11:18. Până la acel moment, autoritățile nu anunțaseră pătrunderea țintei în spațiul aerian al României și nu fuseseră înregistrate apeluri ale populației la 112 în legătură cu acest incident.
