Transelectrica a trecut la etapa de proiectare pentru porțiunea românească a viitoarei linii electrice de 400 kV Gutinaș–Strășeni, care ar urma să devină a treia interconexiune directă de înaltă tensiune dintre România și Republica Moldova.
Compania pregătește studiul de fezabilitate pentru sectorul aflat pe teritoriul României. Documentația include certificatul de urbanism, studiile topografice și, dacă vor fi necesare, cele geotehnice, obținerea avizelor și acordurilor, precum și documentele pentru eventualele exproprieri.
Studiul de fezabilitate ar urma să fie realizat în cel mult 10 luni de la emiterea ordinului de începere.
Noua linie Gutinaș–Strășeni este estimată la aproximativ 190 de kilometri, dintre care circa 120 de kilometri pe teritoriul României și 70 de kilometri în Republica Moldova.
Proiectul va conecta stația Gutinaș din România cu stația Strășeni din Republica Moldova și este destinat creșterii capacității de transfer de energie dintre cele două state și consolidării legăturii Republicii Moldova cu sistemul european ENTSO-E.
Gutinaș–Strășeni este proiectată ca a treia interconexiune electrică directă dintre România și Republica Moldova, după Isaccea–Vulcănești și proiectul Suceava–Bălți.
Transelectrica și Moldelectrica lucrau la pregătirea proiectului încă din 2024. Pe partea Republicii Moldova, autoritățile au făcut demersuri pentru declararea lucrărilor drept utilitate publică de interes național, măsură care permite accelerarea procedurilor de autorizare și expropriere.
Autoritățile de la Chișinău consideră proiectul o investiție importantă pentru reducerea dependenței energetice și integrarea mai strânsă a Republicii Moldova în piața europeană de electricitate.
