AUR se menține detașat pe primul loc în intenția de vot pentru alegerile parlamentare, cu 39,7%, potrivit celui mai recent Barometru Informat.ro – INSCOP Research, publicat joi, 10 septembrie.
PSD ocupă poziția a doua, cu 18,7%, urmat de PNL, cu 16,3%. USR este cotat cu 9%, iar UDMR ajunge la 5,5%.
SENS este indicat de 4,1% dintre respondenții care și-au exprimat o preferință, în timp ce SOS România și POT au câte 2,7%. Un candidat independent ar obține 1%, iar alte partide însumează 0,3%.
Procentele sunt calculate în rândul persoanelor care și-au exprimat preferința pentru un partid, categorie care reprezintă 70,6% din totalul eșantionului.
Față de sondajul din mai, AUR crește de la 38,2% la 39,7%, iar PSD de la 17,5% la 18,7%. PNL scade de la 20,3% la 16,3%, iar USR de la 10% la 9%.
Clasamentul se modifică ușor dacă sunt luați în calcul doar respondenții care și-au exprimat o opțiune și spun că merg sigur la vot. În acest segment, care reprezintă 45% din eșantion, AUR are 40,2%, PNL 17,2%, PSD 16,4%, iar USR 11,4%.
Sondajul a fost realizat în perioada 1–7 septembrie 2026, prin interviuri telefonice, pe un eșantion de 1.100 de persoane cu vârsta de cel puțin 18 ani. Eroarea maximă admisă este de ±3%, la un nivel de încredere de 95%.
