Două dintre cele mai mari parcuri fotovoltaice dezvoltate până acum în România, Iepurești și Ghimpați, din județul Giurgiu, au intrat în operare comercială, cu o capacitate instalată cumulată de peste 315 MWp.
Investiția realizată de Nofar Energy este de aproximativ 250 de milioane de euro.
Parcul Iepurești are o capacitate instalată de 169,4 MWp și este, în prezent, cel mai mare parc fotovoltaic operațional din România.
Cel de la Ghimpați are o capacitate de 146 MWp.
Energie pentru echivalentul consumului a peste 250.000 de gospodării
Cele două centrale ar urma să producă împreună aproximativ 430 GWh de energie electrică pe an.
Potrivit datelor comunicate de companie, cantitatea reprezintă echivalentul consumului anual de electricitate pentru peste 250.000 de gospodării.
Intrarea în operare comercială vine după finalizarea testelor necesare conectării la rețea și obținerea aprobărilor aferente.
Cele două proiecte au fost construite în paralel, pe parcursul a aproximativ doi ani.
Urmează investiții în baterii pentru stocarea energiei
O nouă etapă a proiectelor va fi integrarea unor sisteme de stocare în baterii.
Pentru Iepurești și Ghimpați este planificată o capacitate totală de stocare de 280 MW/860 MWh.
Sistemele ar urma să permită păstrarea unei părți din energia produsă în perioadele cu producție solară ridicată și utilizarea acesteia ulterior, în funcție de necesarul sistemului energetic.
Dezvoltarea capacităților de stocare devine tot mai importantă pe măsură ce în sistemul energetic național intră noi centrale fotovoltaice și eoliene, a căror producție variază în funcție de condițiile meteorologice.
110 milioane de euro, finanțare de la BERD și Raiffeisen
Dezvoltarea celor două parcuri a beneficiat de un pachet de finanțare de 110 milioane de euro semnat cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și Raiffeisen Bank International.
Finanțarea a fost susținută parțial printr-o garanție acordată în cadrul programului InvestEU al Uniunii Europene.
Nofar Energy dezvoltă în România un portofoliu care include atât noi capacități fotovoltaice, cât și proiecte de stocare a energiei.
