Președintele Nicușor Dan va susține joi, 17 septembrie, la ora 17:00, declarații de presă la Palatul Cotroceni, după încheierea consultărilor cu partidele și formațiunile parlamentare pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru.
Anunțul privind declarațiile șefului statului a fost făcut după finalizarea întâlnirilor programate joi la Cotroceni.
Consultările au început la ora 9:00, cu delegația PSD, și au continuat pe parcursul zilei cu reprezentanții formațiunilor și grupurilor parlamentare. Ultima întâlnire din program a fost cea cu parlamentarii neafiliați, programată la ora 14:00.
Discuțiile au avut ca temă desemnarea unui nou candidat pentru funcția de prim-ministru.
PSD, AUR, PNL, USR, UDMR, Grupul parlamentar al minorităților naționale, POT, Uniți pentru România, PACE – Întâi România și parlamentarii neafiliați s-au numărat printre formațiunile și grupurile invitate la consultări. SOS România a anunțat că nu participă.
Grupul parlamentar Uniți pentru România l-a propus, în cadrul consultărilor, pe Victor Ponta pentru funcția de prim-ministru.
