vineri, octombrie 23, 2026

TVA de 9% și pentru locuințele cumpărate în rate. Condiția care trebuie îndeplinită până la 30 septembrie

Persoanele care cumpără în rate o locuință nouă pot beneficia de cota redusă de TVA de 9% chiar dacă dreptul de proprietate este transmis după plata ultimei rate. Ministerul Finanțelor a clarificat modul în care se aplică regimul tranzitoriu, iar una dintre condițiile esențiale este ca predarea locuinței să aibă loc cel târziu la 30 septembrie 2026.

Precizările vizează contractele de vânzare încheiate în formă autentică în care s-a stabilit că proprietatea va fi transmisă ulterior încheierii contractului sau după plata ultimei sume scadente.

Contractele de leasing nu intră în această categorie.

Predarea trebuie făcută până la 30 septembrie

În cazul contractelor cu plata prețului în rate, cota redusă de TVA de 9% poate fi aplicată dacă locuința a fost predată cumpărătorului până la 30 septembrie 2026 inclusiv și dacă, în momentul predării, erau îndeplinite condițiile prevăzute de legislația fiscală.

Data predării trebuie să rezulte dintr-un proces-verbal de predare-primire sau dintr-un document similar încheiat în baza contractului autentic de vânzare.

Ministerul Finanțelor precizează că trebuie verificat și contractul de vânzare cu plata în rate, din care să rezulte momentul în care este transmis dreptul de proprietate.

Cine poate beneficia de TVA de 9%

Regimul de 9% este unul tranzitoriu și nu se aplică tuturor achizițiilor de locuințe noi.

Printre condițiile prevăzute de legislație se află existența, înainte de 1 august 2025, a unui act juridic privind plata în avans pentru achiziționarea locuinței.

Locuința trebuie să aibă o suprafață utilă de cel mult 120 de metri pătrați, fără anexele gospodărești, iar valoarea, inclusiv terenul pe care este construită, nu poate depăși 600.000 de lei, fără TVA.

De asemenea, locuința trebuie să poată fi locuită ca atare în momentul livrării, iar cumpărătorul trebuie să respecte condițiile referitoare la achiziționarea unei singure locuințe cu cota redusă.

Termenul a fost prelungit prin lege

Cota standard de TVA este în prezent de 21%. Pentru persoanele care îndeplinesc condițiile regimului tranzitoriu, termenul până la care poate fi aplicată cota de 9% a fost prelungit prin Legea nr. 161/2026 până la 30 septembrie 2026.

Modificarea a intervenit după problemele provocate de atacul cibernetic care a afectat sistemele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Legea reglementează separat și situația persoanelor care au achiziționat locuințe cu TVA de 21% în perioada 1-6 august 2026, deși îndeplineau condițiile pentru aplicarea cotei reduse.

Acestea pot solicita, în condițiile prevăzute de lege, restituirea diferenței dintre TVA de 21% și TVA de 9%. Cererile pentru restituire pot fi formulate începând cu 1 octombrie 2026.

Latest news
Related news