Candidații propuși pentru funcțiile de ministru în Guvernul condus de Luca Niculescu vor fi audiați luni și marți în comisiile parlamentare, iar votul de învestitură este programat marți, 20 octombrie, de la ora 14:00, în ședința comună a Camerei Deputaților și Senatului.
Calendarul a fost stabilit joi seară de Birourile permanente reunite ale Parlamentului, care au luat act de depunerea listei miniștrilor și a programului de guvernare.Audierile încep luni, la ora 12:00, cu Florin Barbu, propus de PSD pentru funcția de ministru al Agriculturii. În prima zi sunt programați 11 dintre candidați, audierile urmând să se încheie la ora 20:00.Marți, audierile vor începe la ora 09:00, cu Radu Marinescu, propus de PSD pentru Ministerul Justiției, și se vor încheia cu Alexandru Rogobete, propus pentru Ministerul Sănătății.
PSD are cel mai mare timp alocat dezbaterilor
Birourile permanente reunite au aprobat și timpii alocați dezbaterilor din plenul Parlamentului. Candidatul desemnat pentru funcția de prim-ministru va avea la dispoziție 30 de minute, pe care le va putea utiliza la începutul și la finalul dezbaterilor.Grupurile parlamentare vor primi un timp de intervenție calculat în funcție de numărul membrilor, fiind alocate câte cinci secunde pentru fiecare parlamentar. La calcul se adaugă și timpul corespunzător deputaților și senatorilor neafiliați.PSD beneficiază de cel mai mare timp de intervenție, cu 11 minute, fiind urmat de AUR, PNL, USR, UDMR și celelalte grupuri parlamentare.Pentru învestirea Guvernului Luca Niculescu sunt necesare cel puțin 233 de voturi.În cazul în care Cabinetul nu obține votul de încredere al Parlamentului, președintele Nicușor Dan nu exclude dizolvarea Legislativului și declanșarea alegerilor anticipate.
