joi, octombrie 22, 2026

Guvernul a aprobat noi exproprieri pentru Autostrada Transilvania, în Bihor și Sălaj

Guvernul a aprobat noi exproprieri pentru construirea Autostrăzii Transilvania, pe subsecțiunea Suplacu de Barcău–Chiribiș. Decizia vizează terenuri din județele Bihor și Sălaj, necesare realizării lucrărilor pe un amplasament suplimentar.

Măsura este prevăzută în Hotărârea Guvernului nr. 813 din 9 octombrie 2026, publicată vineri, 16 octombrie, în Monitorul Oficial.

Exproprierile privesc sectorul cuprins între kilometrii 4+200 și 30+550, parte a secțiunii Suplacu de Barcău–Borș din Autostrada Transilvania.

Terenurile vizate se află pe raza localității Marca, din județul Sălaj, și a localităților Suplacu de Barcău, Balc, Abram și Chișlaz, din județul Bihor.

Pentru proprietățile private incluse în această etapă, Guvernul a aprobat despăgubiri estimate la 162.000 de lei. Banii sunt alocați de la bugetul de stat, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Expropriatorul este statul român, reprezentat de Ministerul Transporturilor, prin Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Hotărârea aprobă și listele terenurilor aflate în proprietatea publică a statului și a autorităților locale care sunt incluse în coridorul suplimentar al autostrăzii.

Decizia permite continuarea procedurilor necesare asigurării terenurilor pentru realizarea acestui sector al Autostrăzii Transilvania.

Latest news
Related news