vineri, octombrie 23, 2026

Clădire a Ministerului Economiei închiriată ilegal 18 ani. Ministerul nu a încasat niciun ban

O clădire de aproximativ 1.500 de metri pătrați, aflată în proprietatea Ministerului Economiei și situată în București, a fost utilizată timp de 18 ani fără ca statul român să încaseze vreun leu din chirie. În acest interval, mai multe firme au funcționat în incintă, în baza unor închirieri și subînchirieri, deși ministerul nu a beneficiat financiar de pe urma spațiului.

Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat public această situație, catalogând-o drept „fără precedent” și a dispus evacuarea clădirii. El a precizat că imobilul urmează să fie folosit în interesul statului și că, începând de acum, ministerul va încasa chiria legală, nu „șmecherașii”.

„Mi s-a spus să nu sparg buba, să-i las și eu cum i-au lăsat și alții până acum. Transmit un singur mesaj: exclus. Este inadmisibil ca o clădire întreagă, cu 54 de birouri, să fie folosită în mod gratuit de aproape două decenii. A fost posibil pentru că li s-a permis, dar acest lucru se oprește aici”, a afirmat Radu Miruță.

Ministerul Economiei a început deja procedurile legale de evacuare a spațiului și intenționează să reevalueze regimul de administrare al imobilelor din patrimoniul său, pentru a preveni situații similare în viitor.

Latest news
Related news