vineri, octombrie 23, 2026

21 de administratori speciali de la companii de stat, trimiși acasă. Salarii de până la 30.000 lei pe lună

Ministerul Economiei a dat afară 21 de administratori speciali de la societăți de stat, oameni care încasau salarii consistente – chiar și de 30.000 de lei pe lună – fără să livreze rapoarte de activitate.Decizia a fost anunțată de ministrul Economiei, Radu Miruță, care a spus că a semnat ordinul „cu foarte multă relaxare și convingere că face ce trebuie”. Oficialul a explicat că a cerut documente clare de activitate, însă niciunul dintre cei demiși nu a fost în stare să ofere ceea ce li se solicitase.„Douăzeci și unu de oameni care administrau 21 de companii ale statului astăzi nu le mai administrează”, a punctat Miruță, adăugând că posturile vor fi ocupate în perioada următoare de persoane selectate pe baza competențelor, nu pe criterii de prietenie sau apartenență politică.Întrebat cum se justifică un asemenea salariu, ministrul a explicat că legea prevede desemnarea administratorilor speciali în cazul companiilor aflate în insolvență sau în proces de privatizare. Rolul lor este de a reprezenta statul în procedurile respective. În practică însă, spune Miruță, mulți dintre cei demiși fuseseră instalați în funcții „pe criterii care nu au legătură cu ce ar fi trebuit să facă”.„Azi au fost notificați, mâine probabil că veți mai auzi de alții care pleacă acasă cu notificarea în mână, fără cei 30.000 de lei pe lună”, a mai spus ministrul.

Latest news
Related news