Hainele și încălțămintea nevândute nu vor mai putea fi distruse, potrivit unei decizii a Comisiei Europene menite să reducă risipa din industria textilă. Practica este utilizată de unele branduri, care preferă să elimine produsele rămase pe stoc în loc să le doneze, pentru a evita afectarea imaginii comerciale.
Măsura ar urma să limiteze risipa din sectorul modei, unde articolele sunt produse în volume mari, iar o parte dintre ele nu ajung niciodată la consumatori. Interdicția va intra în vigoare în luna iulie a acestui an, iar producătorii vor fi obligați să găsească alternative pentru gestionarea stocurilor nevândute.
În acest context, unele fabrici încearcă deja să reducă pierderile. La Oradea, o fabrică de tricotaje și confecții produce pe bază de comenzi ferme, cu cantități precise, folosind tehnologii care reduc aproape complet deșeurile. „Lucrăm pe bază de comenzi ferme, cu cantități precise. Avem tehnologie care face ca tricotajele să se facă conturat, pe forma corpului și practic deșeurile sunt aproape de zero”, a declarat managerul unității.
Potrivit datelor Eurostat, între 4 și 9% dintre textilele nevândute în Europa sunt distruse anual înainte de a fi purtate.
În marile orașe din România a început colectarea hainelor și încălțămintei uzate, acestea fiind direcționate fie către reciclatori, fie către persoane vulnerabile. Noua regulă europeană urmărește să reducă volumul deșeurilor textile și să încurajeze reutilizarea și reciclarea produselor.
