vineri, octombrie 23, 2026

Rovinieta, istorie din 2027. Cum va fi taxat traficul rutier și ce amenzi se aplică de anul viitor

Sistemul actual de taxare a șoferilor prin rovinietă se apropie de final. Din 1 ianuarie 2027, România va trece la un mecanism nou, în care fiecare conducător auto va plăti în funcție de distanța parcursă și de tipul de drum folosit. Practic, principiul „abonamentului” prin care șoferii achitau o sumă fixă pentru o perioadă determinată va fi înlocuit cu o taxare proporțională: mai mult drum, mai mult de plătit. Cum va arăta noul sistemMinisterul Transporturilor și CNAIR au deja în lucru un plan implementat în trei etape:

  • dezvoltarea unei infrastructuri informatice (contract evaluat la peste 280 de milioane de lei);
  • achiziția echipamentelor de control și monitorizare a traficului;
  • instalarea punctelor de plată pe autostrăzi și drumuri expres, asemănătoare toll-urilor din Grecia sau Croația.

Termenul limită pentru punerea în funcțiune a sistemului este 31 decembrie 2026, iar finanțarea provine din Planul Național de Redresare și Reziliență.În viitor, taxarea va ține cont de mai mulți factori: distanța parcursă, categoria drumului și caracteristicile vehiculului (masa maximă autorizată și numărul de axe). Sistemul va folosi tehnologii moderne, de la echipamente de bord conectate prin satelit (OBE), la aplicații mobile și tichete electronice, fiind compatibil cu cele din alte state membre UE. Creșteri de tarife și amenzi din 2025Până la schimbarea radicală din 2027, șoferii vor resimți deja modificări. Conform Legii nr. 141/2025, care intră în vigoare la 1 septembrie:

  • tariful anual al rovinietei pentru autoturisme urcă de la 28 € la 50 € (TVA inclus);
  • amenda pentru lipsa rovinietei se majorează, intervalul fiind acum între 500 și 1.000 lei.

Valoarea sancțiunilor crește și pentru vehiculele de marfă și transport persoane, în funcție de masa totală maximă autorizată sau numărul de locuri. De exemplu, pentru camioanele cu peste 12 tone și minimum 4 axe, amenda poate ajunge la 11.900 lei. Sancțiuni aplicate deja pe scară largăÎn fiecare an, polițiștii aplică peste 700.000 de amenzi pentru lipsa rovinietei și aproximativ 150.000 pentru neplata taxei de trecere la podul de la Fetești. În plus, șoferii prinși fără rovinietă validă riscă reținerea certificatului de înmatriculare, iar în cazul transportatorilor – chiar a licenței de execuție.

Latest news
Related news