American Councils for International Education a anunţat, într-un comunicat transmis de Ambasada SUA la Bucureşti, semnarea unui acord cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării din România pentru susţinerea programului Future Leaders Exchange (FLEX) în anul academic 2026–2027, document parafat în cadrul unei vizite oficiale în Statele Unite.
Potrivit Ambasadei SUA, programul este finanţat de Departamentul de Stat al Statelor Unite, prin Biroul pentru Afaceri Educaţionale şi Culturale, şi se desfăşoară în 22 de ţări. Continuarea sa în România este posibilă datorită unei formule de cofinanţare prin care Guvernul României va împărţi costurile aferente participanţilor români şi americani.
Reprezentanţii Ambasadei au precizat că, la nivel global, absolvenţii FLEX au ajuns să ocupe funcţii importante în administraţie, mediul de afaceri, artă şi mass-media. România participă în program din 2015, perioadă în care peste 18.000 de liceeni români au depus aplicaţii. Fiecare participant petrece un an în SUA, locuieşte într-o familie-gazdă şi urmează cursurile unui liceu american.
Liceenii români născuţi între 1 ianuarie 2009 şi 31 decembrie 2010 pot aplica până la 18 decembrie 2025. Candidaţii trebuie să fie înscrişi în clasele IX–XI în anul şcolar 2025–2026, să studieze limba engleză, să îndeplinească cerinţele necesare pentru obţinerea vizei SUA şi să nu fi locuit în Statele Unite mai mult de trei luni în ultimii cinci ani. Înscrierea se face online.
Programul reciproc FLEX Abroad, lansat în România anul trecut, permite liceenilor americani să locuiască şi să studieze în România, aplicaţiile fiind deschise până la 8 decembrie 2025.
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a semnat noul acord pentru FLEX/FLEX Abroad, afirmând că programul reprezintă „o investiţie în tineri, educaţie şi viitorul democratic al ţării”, contribuind totodată la consolidarea cooperării educaţionale dintre România şi Statele Unite.
