joi, octombrie 22, 2026

Studenții, în prag de boicot: burse mai mici și transport mai scump

Mediul universitar fierbe după ultima decizie a Ministerului Educației privind fondul de burse și decontarea transportului pentru studenți. Tinerii amenință că nu vor începe anul universitar dacă situația nu se rezolvă, iar protestele deja au început în mai multe centre universitare din țară.La Universitatea de Vest din Timișoara, peste 500 de studenți au cerut explicații ministrului Educației, Daniel David, după ce au aflat că banii pentru burse au fost reduși, iar sprijinul pentru transport a fost limitat.Ministrul le-a transmis că România trece printr-o perioadă de austeritate și că educația va primi mai mult sprijin financiar doar după ce criza fiscal-bugetară va fi depășită. „Educația și cercetarea au nevoie de mai mult suport financiar, dar poți să vorbești de suport financiar atunci când ai ieșit din situația de criză”, a declarat acesta, sugerând și că mulți studenți din România sau din alte țări își completează veniturile prin joburi part-time.Studenții însă nu sunt deloc convinși. „Va scădea nivelul învățământului superior și frecvența cu care tinerii merg la facultate”, a avertizat unul dintre ei. „Lucrurile nu pot să rămână așa. Pentru noi e frustrant și dezamăgitor că statul nu ne susține”, a adăugat o studentă.Asociațiile naționale ale studenților merg și mai departe. Sergiu Covaci, președintele ANOSR, spune că tinerii iau în calcul boicotarea anului universitar: „Nu putem începe anul universitar într-un stat în care primele tăieri au fost făcute în Educație. Dacă măsurile nu se schimbă, nu ne prezentăm la cursuri, ocupăm universitățile și protestăm”.Nemulțumirea a ajuns și la graniță. La Vama Nădlac, studenții au scandat mesaje de revoltă, arătând că mulți dintre ei iau serios în calcul să își continue studiile în străinătate. „Statul ne tratează cu ignoranță și indiferență. De fapt, vrea să nu mai fim o cheltuială pentru țară. Suntem considerați o povară”, a spus un alt tânăr.Pe scurt, studenții cer bursele înapoi și sprijin real din partea statului. De partea cealaltă, Ministerul Educației spune că momentan nu sunt bani. Între timp, noul an universitar bate la ușă, iar conflictul rămâne deschis.

Latest news
Related news