Detonarea stâncii Pârjoaia, realizată luni, pe brațul Bala al Dunării, poate oferi câteva zile în plus de funcționare Unității 2 de la Cernavodă. Intervenția nu rezolvă însă cauza crizei energetice, ci arată cât de vulnerabil a devenit sistemul după ani de investiții întârziate și capacități de producție închise înainte de apariția unor alternative sigure.
Militarii au folosit 100 de kilograme de explozibil pentru dislocarea formațiunii stâncoase care împiedica redistribuirea unei părți din debit către Dunărea Veche. Detonarea a reușit, dar reprezintă numai o etapă. Urmează îndepărtarea rocii, scufundarea unor barje și lucrări de dragare. Autoritățile estimează că nivelul apei în zona pompelor de la Cernavodă ar putea crește cu 6–10 centimetri, însă efectul final urmează să fie evaluat de specialiști. Operațiunea de pe Dunăre cumpără timp, nu oferă o garanție că reactorul va rămâne în funcțiune pe întreaga perioadă de secetă.
Debitul Dunării a coborât la aproximativ 1.600 de metri cubi pe secundă, față de peste 4.000 de metri cubi într-o perioadă normală. Unitatea 1 de la Cernavodă este deja oprită, iar oprirea și a Unității 2 ar scoate din sistem aproximativ 1.400 MW, echivalentul a aproape 20% din producția națională.
Premierul interimar Ilie Bolojan a arătat că România importă deja aproximativ 1.700 MW în orele de seară, iar necesarul ar putea depăși 2.500 MW dacă și al doilea reactor va fi oprit. Guvernul a declarat stare de alertă pentru luna august, a cerut sprijin energetic Ucrainei și a făcut apel la populație și la marii consumatori să reducă voluntar consumul în orele de vârf. Starea de alertă nu înseamnă automat pene de curent, iar centrala va fi oprită dacă nu mai poate funcționa în deplină siguranță.
Investiții făcute dezechilibrat
În România au fost construite capacități fotovoltaice, eoliene și de stocare, iar producția din surse regenerabile a crescut puternic. La sfârșitul anului 2025 existau aproximativ 593 MW în sisteme de stocare și peste 6.000 MW instalați în capacități fotovoltaice, inclusiv la prosumatori, potrivit datelor prezentate de ANRE.
Problema este dezechilibrul investițiilor. România poate avea surplus de energie solară la prânz, dar ajunge să importe seara, după dispariția producției fotovoltaice. Capacitățile de stocare, centralele flexibile pe gaze și producția stabilă nu au crescut în același ritm.
Centrala pe gaze de la Iernut, de 430 MW, a fost începută în 2016 și nu este încă finalizată. Noile grupuri de la Ișalnița și Turceni, care trebuiau să înlocuiască producția pe cărbune, au fost împinse către 2029, iar Mintia nu funcționează încă la capacitatea proiectată. Întârzierea acestor investiții explică de ce sistemul nu dispune acum de suficiente rezerve controlabile.
Nici problema de pe Dunăre nu era necunoscută. Un proiect pentru restaurarea zonei de bifurcație Bala–Dunărea Veche, estimat în 2024 la peste un miliard de lei, prevedea lucrări care ar fi îmbunătățit distribuția debitului la niveluri scăzute ale fluviului. Documentația exista, dar proiectul nu a ajuns la execuție. Autoritățile intervin acum cu șapte milioane de lei, explozibil, barje și utilaje, în regim de urgență.
Politicienii își împart responsabilitatea
Radu Miruță susține că România a închis capacități pe cărbune fără să pună alte surse în funcțiune și acuză PSD pentru administrarea sectorului. Reprezentanții PSD critică, la rândul lor, renunțarea accelerată la cărbune. Sebastian Burduja, fost ministru PNL al Energiei, recunoaște că vulnerabilitățile provin din decizii greșite luate în ultimele decenii, dar își apără propriul mandat și acuză blocarea unor proiecte.
Dincolo de disputa politică, concluzia comună este greu de contestat: centralele vechi puteau fi retrase numai după ce noile capacități, rețelele și sistemele de stocare deveneau funcționale. Responsabilitatea nu aparține unui singur partid, deoarece energia a fost administrată, în ultimii ani, de guverne și miniștri susținuți de mai multe formațiuni.
Specialiștii atrag atenția că importurile nu sunt o soluție sigură atunci când seceta afectează întreaga regiune. Criza actuală are, astfel, două cauze. Seceta severă este factorul imediat și afectează întreaga regiune. Gravitatea situației din România este însă amplificată de proiectele întârziate, lipsa capacităților de rezervă și dezvoltarea insuficientă a stocării. Detonarea stâncii Pârjoaia este o intervenție necesară și spectaculoasă, dar și imaginea unei politici energetice care a ajuns să rezolve în câteva zile ceea ce trebuia pregătit cu ani înainte.
