Fenomenele meteo severe care s-au abătut asupra județului Constanța au provocat inundații și situații de urgență în mai multe zone, a anunțat Departamentul pentru Situații de Urgență. Între localitățile Țepeș Vodă și Nicolae Bălcescu, un autoturism a fost luat de viitură, iar ocupantul s-a refugiat pe capota mașinii pentru a se salva.
În timp ce se deplasau către acest caz, echipajele de intervenție au observat un alt autoturism surprins de ape, pe plafonul căruia se aflau două persoane. Salvatorii au reușit să le aducă în siguranță, iar după finalizarea acestei misiuni, echipajele își continuă deplasarea către primul apelant.
La operațiune participă pompierii din cadrul Detașamentului Medgidia, cu o autospecială de stingere, o barcă pneumatică și un echipaj SMURD tip B2.
