vineri, octombrie 23, 2026

„One Battle After Another”, marele câștigător la Oscar 2026. Producătoarea de origine română Natalie Musteață, premiată pentru cel mai bun scurtmetraj live-action

Filmul „One Battle After Another” a câștigat premiul pentru cel mai bun film la cea de-a 98-a ediție a Premiilor Academiei Americane de Arte și Științe Cinematografice, obținând în total șase statuete. Ceremonia a avut loc la Los Angeles, iar gazda evenimentului a fost, pentru al doilea an consecutiv, Conan O’Brien.

Producția regizată de Paul Thomas Anderson a câștigat și premiul pentru cel mai bun regizor, precum și alte trofee importante, inclusiv pentru scenariu adaptat și montaj. Filmul, inspirat din romanul „Vineland” al lui Thomas Pynchon, abordează teme precum imigrația, relațiile rasiale și influența politică a marilor averi. Din distribuție fac parte Leonardo DiCaprio, Sean Penn, Benicio del Toro și Teyana Taylor.

La categoria cel mai bun actor în rol principal, premiul a fost câștigat de Michael B. Jordan pentru interpretarea fraților gemeni Elijah „Smoke” și Elias „Stack” Moore în filmul „Sinners”. La rândul său, Sean Penn a primit premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul din „One Battle After Another”, obținând astfel a treia statueta Oscar din carieră.

Premiul pentru cea mai bună actriță în rol principal a revenit lui Jessie Buckley pentru rolul din „Hamnet”, iar Amy Madigan a fost desemnată cea mai bună actriță în rol secundar pentru interpretarea din filmul „Weapons”.

Filmul „Sinners”, care a avut cele mai multe nominalizări, a câștigat patru premii, inclusiv pentru interpretarea lui Michael B. Jordan și pentru scenariu original. Producția „Frankenstein” a obținut trei statuete, printre care pentru costume, machiaj și scenografie.

Printre laureați s-a aflat și producătoarea de origine română Natalie Musteață, recompensată cu Oscarul pentru cel mai bun scurtmetraj live-action pentru filmul distopic „Two People Exchanging Saliva”, realizat împreună cu Alexandre Singh. Premiul a fost acordat ex aequo cu scurtmetrajul „The Singers”, regizat de Sam A. Davis și Jack Piatt.

În alte categorii, „Sinners” a câștigat premiul pentru coloană sonoră și pentru imagine, „F1” a fost premiat pentru sunet, iar „Avatar: Fire and Ash” a obținut trofeul pentru cele mai bune efecte vizuale. La categoria lungmetraj internațional, premiul a revenit filmului „Sentimental Value”.

Gala Oscar 2026 a reunit peste 20 de categorii de premii, recompensând producții din cinematografia americană și internațională pentru realizările artistice și tehnice din ultimul an.

Latest news
Related news