Procurorii Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiuni de corupție săvârșite de militari desfășoară cercetări într-un dosar penal ce vizează suspiciuni de corupție comise, în perioada 2024–2025, de cadre medicale militare.
În cursul zilei de miercuri, 19 iunie 2025, anchetatorii, în urma autorizărilor obținute de la instanța competentă, efectuează percheziții domiciliare în patru locații aflate pe raza municipiului București și județului Dâmbovița. Două dintre aceste locații sunt birouri dintr-o instituție publică, iar celelalte două sunt domiciliile unor persoane fizice.
Potrivit unor surse judiciare, ancheta vizează mai mulți medici de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” din București, suspectați că ar fi primit mită de la pacienți în schimbul efectuării unor intervenții chirurgicale, consultații sau facilitarea pensionării anticipate din motive medicale. Printre cei vizați s-ar număra și șeful secției de Neurochirurgie a spitalului.
DNA a transmis, printr-un comunicat de presă, că va reveni cu detalii suplimentare atunci când împrejurările vor permite, fără a oferi deocamdată alte informații referitoare la identitatea persoanelor cercetate sau natura exactă a faptelor.
Ancheta este în desfășurare.
